Am un regret. Mare.
Că n-am fost impresarul lui Bob Marley. I-aş fi sugerat o fentă infailibilă de marketing pentru platinarea discurilor pe piaţa românească. Un soi de scrabble, util şi pentru fixarea unor rime în engleză. Hitul „No woman, no cry” ar deveni nu – aşa cum credeţi – „No man, no cry” – nuuu, asta am zis-o deja în câteva concerte – ci „No brain, no pain”.
Hai liberareeeeeee! A fost imboldul cazon de poticnire în 2010, dat de tumoralul sistem românesc – liberă de job, liberă de bani, liberă, de exemplu.
De exemplu, bine zis. Până şi în frenezia adaptării la necunoscutul haotic am reuşit să fac pionierat.
Dar pentru că nu-mi plac lucrurile simple, obiectul de studiu mi-a fost respins, datorită unei erori a funcţionarei de la personal. Care, în dedicaţia-i pentru dezinteres, a preferat să tasteze copy-paste greşind două cifre dintr-un salariu. Şi care, în profesionalismul inexistent al funcţiei pe care o ocupă cu „succesuri” de ani buni, a omis să listeze si verso-ul adeverinţei tip de pe net. Şi căreia doar n-o să-i pese că asta mă costă un relache de încă o lună...
„Păi de unde era să ştiu, că n-am mai avut şomeri până acum. Tu eşti prima...”, a grăit cu dezarmantă, dar dezgustătoare seninătate.
Ce sentiment înălţător, să fii un exemplu pentru ceilalţi!
Stii.... Lasa regretele! Soarele va rasari mereu! O sa vezi! Si pentru ca dimineata - Jacobs is the best aromate coffee, FEEL HAPPY! The worse is not comin' yet!
RăspundețiȘtergereTe tzuc de la marmote!
Stii... regrete pentru corsete n-am niciodata. din contra, acum sunt mai happy decat in ultimii doi ani, pentru ca am reusit sa raman pe val si sunt foarte OK. Oricum, texte ca asta sunt ca bitterul suedez expirat, nu ajuta la nimic. Dar trebuia sa-l scriu!
RăspundețiȘtergereTzuck