LE TEMPS PERDU

 În acord cu relanti-ul timişorean, bag de seamă că ideea pe care doresc s-o promovez nu are sorţi de izbândă.

Intenţionam să le propun celor care poartă gratuit ecusonul iniţiativei lăudabile în acest oraş să construiască un ceas solar. Dar desigur că o propunere constructivă nu e realizabilă pe-aici, pe la noi.  Cu vremea şi vremurile din septembrie 2010 un ceas solar poate doar să şomeze. Sau altfel spus, ora exactă nu poate fi dată pe întuneric.

În anii în care mă îndreptam cu pas convins spre Facultatea de Litere, dimineţile mele s-au ghidat după « ţagărele« ceasului de la Politehnică.  Fără a excela prin estetic şi sclipire a construcţiei, stâlpul cu cub de pe Mihai Viteazul şi îndeplinea ireproşabil îndatoririle.  Număra sincron cu frate-su de pe caldarâmul central al oraşului.  Aşa, spectatorul ştia la ce oră se deschid porţile teatrului, mămicile apreciau cât timp se pot juca piticoţii cu porumbeii,  afaceriştii cu ştaif nu trebuiau sa-şi consulte rolexurile ca să bata palma pentru o nouă investiţie,  iar blind date-urile via Publitim n-aveau cum greşi minutul în care să vâre trandafirul sub braţ.  

Familia temporală a devenit, însă, temporară. Comparând cărţile poştale din ultimii ani, un ochi critic poate surprinde paralizia ceasului floral de lângă Sala 2, dar ce mai contează pentru vizitatorii oraşului ? Singura lor reacţie de dezamăgire panicată ar fi la faţada Timişoara Nord, unde nici un cadran nu le poate rezolva rebusul « am pierdut sau nu rapidul ?« 

Aş vrea să mă-nşel dar nu pot. Cu o logică simplă, când s-au pierdut cheile s-a înţepenit mecanismul.

Ceasurile bisericilor sunt încă active. Nici ele toate. Nefericit profetic îmi sună acum Pheonix, cu tonuri sumbre, aducând a priveghi, pe care le dedic total celor care nu mai controlează de nişte ani buni ritmul oraşului ”Ornicul îmi bate gongul  / Şi-mi aduce-aminte c-ai plecat”.

Nu, cu siguranţă un ceas solar n-a fost o idee bună.

Poate că pentru a dosi confuzia s-ar putea vota un ornic în sistem binar….

Mirela Iacob

Read More

Motostivuitorist, PhD

Am un regret. Mare.

Că n-am fost impresarul lui Bob Marley. I-aş fi sugerat o fentă infailibilă de marketing pentru platinarea discurilor pe piaţa românească. Un soi de scrabble, util şi pentru fixarea unor rime în engleză. Hitul „No woman, no cry” ar deveni nu – aşa cum credeţi – „No man, no cry” – nuuu, asta am zis-o deja în câteva concerte – ci „No brain, no pain”.

Hai liberareeeeeee! A fost imboldul cazon de poticnire în 2010, dat de tumoralul sistem românesc – liberă de job, liberă de bani, liberă, de exemplu.

De exemplu, bine zis. Până şi în frenezia adaptării la necunoscutul haotic am reuşit să fac pionierat.

Birocraţia salvează România... Fidele imaginii consacrate, cu ritm de lucru în ffwd marşarier, birourile personal şi contabilitate m-au lichidat în juma de lună, în loc de câteva zile. Cu dosarul sub braţ, betonat de maculatură, am obţinut victoria după vreo patru dimineţi de solidarizare cu primele tramvaie. Oripilantă imagine, cea a ghişeului, mustind de sărăcie şi neputinţă şi cu plasatorul – aşa se cheamă când plasează forţele de muncă? – fără mânecuţe, care avea program „decât” până la miezul zilei.

Dar pentru că nu-mi plac lucrurile simple, obiectul de studiu mi-a fost respins, datorită unei erori a funcţionarei de la personal. Care, în dedicaţia-i pentru dezinteres, a preferat să tasteze copy-paste greşind două cifre dintr-un salariu. Şi care, în profesionalismul inexistent al funcţiei pe care o ocupă cu „succesuri” de ani buni, a omis să listeze si verso-ul adeverinţei tip de pe net. Şi căreia doar n-o să-i pese că asta mă costă un relache de încă o lună...

„Păi de unde era să ştiu, că n-am mai avut şomeri până acum. Tu eşti prima...”, a grăit cu dezarmantă, dar dezgustătoare seninătate.

Ce sentiment înălţător, să fii un exemplu pentru ceilalţi!

„Betonul patriei aşteaptă pickhammeru’ să-nfigi”. La oameni vechi, timpuri noi.

A! Şi mai am un regret. Mare.

Că în loc de două facultăţi umaniste n-am optat pentru meseria de motostivuitorist. Era singura disponibilă la oficiul forţelor de muncă.

Read More